În drumul nostru de la sfârșitul lui august 2022 către Alpii Pennini am hotărât cu Florin să ne oprim, pentru o ascensiune rapidă și intensă, în Parcul Național Triglav din Slovenia, în Alpii Iunieni.

Mai trecusem prin zonă și în trecut, dar niciodată nu mă oprisem să îmi fac o părere despre frumosul munte sloven, fiind mai degrabă atras de vârfurile mai înalte din Alpi la care visam cu inima și cu ochii  larg deschiși.

După un drum lung din direcția Brașov, în jur de ora 18:00 ajungem în Mojstrana, un orășel foarte frumos de munte, unde ne oprim pentru un scurt popas și o mare gură de oxigen alpin. După 12 ore de condus simțeam că renaștem pe pământ sloven călcând pe trotuarele curate pe care le-am fotografiat repede pentru a-i inspira și pe ai noștri în materie de organizare urbană. La acest moment își intrau în rol, rând pe rând, balcoanele împodobite de gală cu mușcate de toate culorile și zăbrelele tăiate în diverse forme foarte atrăgătoare.

Am identificat rapid Kofler sport – un centru de informare turistic, respectiv magazin de suveniruri și închiriere echipament – unde am cerut câteva detalii despre zona alpină, am cumpărat o hartă turistică și am închiriat un kit de via ferata pentru 5 euro pe zi (fără cască și ham).

Mai departe, am părăsit micuțul orășel montan și am urcat cu mașina drumul îngust către cabana Aljažev dom v Vratih- ultima zonă accesibilă auto, în apropierea căreia am găsit o parcare mare. Taxa de parcare pe zi este 6 euro, dar dacă ajungi mai târziu nu plătești –  exact cazul nostru. Totuși am descoperit că dis-de-dimineață o doamnă în vârstă te așteaptă în drum și îți taie chitanță. Plătești 6 euro și dacă lași în parcare mașina 3 zile și dacă o lași o zi.

Fiindcă nu am mai avut timp să ne organizăm cu cazarea și pentru că în această formulă nu aveam pretenții de hotel și nici buget alocat pentru prea mult confort două nopți am dormit în parcarea de sus în mașină cu ceva peripeții și geamuri aburite, dar destul de confortabil pe o platformă special amenajată pentru somn în partea din spate a mașinii. Am vrut să menționez acest aspect pentru  a evidenția  că nu recomand această abordare stresantă. Nu știu cât de mari sunt amenzile, dar angajații parcului umblă des pe acolo și este destul de greu și obositor să îi păcălești de fiecare dată. Data viitoare nu voi mai încerca această variantă, deși pentru noi experiența a fost foarte frumoasă și am fost foarte aproape de traseele montante în care am plecat cu noaptea în cap.

A doua zi odată cu răsăritul am pornit și noi  către vârful Triglav -2.864 m- fără a avea un plan bătut în cuie,  dar cu o seară înainte am decis să luăm echipament suficient pentru a ne caza o noapte la cabana Triglav Lodge at Kredarica.

Am plecat cu gândul să cățărăm ruta slovenă către Slovenski turnc (2.313m), grad UIAA III+, dar după ce am ajuns în zonă ne-am dat seama rapid că stânca este friabilă și pasajele de cățărare deși sunt ușoare sunt destul de slab asigurate. După ce ne-am dat seama că traseul de cățărare ne scoate totuși destul de departe de vârful Triglav și pentru că doream să stăm cât mai puțin timp în masivul din Alpii Iulieni, dar și să urcăm pe cel mai înalt vârf am decis să urmăm traseul Prag care ne-a scos în câteva ore la cabană.

Ruta Prag este destul de solicitantă, dacă ne referim la efortul fizic, dar totuși nu este o rută tehnică, fiind o  rută cotată A/B în via ferata în care nu ai nevoie de prea multe asigurări. În schimb, diferența de nivel este de aproximativ 1.600 m. Recomand să se meargă cu cască, ham și cu kit de via ferata pentru o siguranță completă.

La cabană am făcut o scurtă pauză, după care am pornit către vârful Triglav fără rucsacii pe care i-am lăsat în interiorul cabanei plină de oameni. Vârful este aproape și se urcă rapid pe el (aproximativ o oră), totuși trebuie multă atenție la urcare, dar și la coborâre pentru că zona fiind destul de aglomerată este și foarte expusă. Pe această secțiune de creastă este nevoie de asigurare permanentă cu lonjele de via ferata.

Retragerea am făcut-o rapid pentru că am hotărât să coborâm la mașină pe ruta Tominskova, după ce urma să ne recuperăm rucsacii. Ruta Tominskova mi s-a părut mai grea și mult mai solicitantă fizic, dar și tehnic. În același timp mi s-a părut și mult mai aerisită în asigurări, traversând multe pasaje expuse.

Noaptea am petrecut-o din nou în mașină în parcare.

În esență nu sunt multe aspecte de discutat despre această tură montană, fiind o tură clasică destul de ușoară din punct de vedere tehnic. Totuși, vorbim despre o experiență de cunoaștere a zonei alpine în care ne-am bucurat de peisajele întâlnite și de măreția Triglavului, un munte extraordinar de frumos.

În trecut mare parte din zonă era acoperită de ghețari, dar în prezent aceștia au rămas pe o suprafață de doar 0,4 ha, practic doar niște pete de zăpadă acoperite cu pietre și praf. În acest context este o senzația plăcută să pășești pe fundul fostului ghețar și să admiri sifoanele imense prin care de-a lungul timpului s-au scurs apele topite.

Plecând spre Italia am tras cu ochiul și am observat câteva zone alpine ispititoare în jurul Triglavului, astfel că am plecat cu dorința de a reveni curând pe aceste meleaguri minunate.

Dacă vrei să vezi mai multe poze din turele noastre accesează albumul foto Triglav.

Persoanele interesate să participe la activitățile organizate în cadrul proiectului #ropeLife sunt rugate să ne contacteze direct.