Singurul aspect cert în legătură cu proiectul Via Transilvanica, îl denumesc proiect pentru că pe lângă faptul că fizic este un drum lung de 1.400 km care traversează România de la nord la sud în spate sunt suflete foarte faine care muncesc zilnic pentru realizarea fiecărui metru de drum și nu doar atât, este că în esență reprezintă un amestec foarte complex de poteci montante, de drumuri forestiere, de drumuri comunale, de cărări pe dealuri, de drumuri pe asfalt, de poduri, de trecători, de porți, de ape curgătoare, de izvoare, de păduri, de animale domestice și sălbatice, de așezări și de oameni frumoși care împreună alcătuiesc povestea Via Transilvanica, poveste care va dăinui o eternitate.
În afară de această certitudine pentru fiecare Drumul care unește are o altă semnificație care vine în concordanță cu valorile proprii, cu așteptările proprii, cu limitările interioare, cu experiențele și cu convingerile proprii și se construiește pas cu pas, metru cu metru, bornă cu bornă urmând ca la final să iasă o poveste frumoasă, o schimbare interioară sau exterioară, o purificare fizică și psihică și o resetare pe cinste.
Am toată convingerea că fiecare parcurgere a traseului, pe etape sau integrală, va fi povestită cu entuziasm peste ani și ani și va ajunge în sufletele nepoților cu aceeași notă vibrantă ca atunci când a fost parcurs de cel care poartă în suflet povestea vie.
De asemenea, cred că nu va mai dura mult până când drumul va fi bătătorit bine de tot, barierele de timp și de distanță vor fi rupte și nu va mai trebui să parcurgi un număr de kilometri pentru a ajunge la următoarea cazare sau destinație, ci vei găsi un loc bun de dormit și o masă bogată cu de toate la fiecare așezare de pe traseu.
Experiența noastră pe Via Transilvanica vine fără o pregătire serioasă în prealabil, suntem oameni de munte și activăm în domeniul montan în fiecare săptămână. Tâmpa, muntele nostru de suflet, ne așteaptă cu experiențe unice în fiecare zi și noi îi răsplătim așteptările cu alergări montante și cu drumeții rapide pentru celebrarea apusului de soare. Postăvarul este muntele pe care schiem și urcăm în serile de iarnă la cabană pentru a savura un ceai fierbinte alături de o felie de salam de biscuiți. Piatra Craiului, Bucegi și Făgăraș sunt munții care ne resetează săptămânal, aici efectuăm trasee lungi de cățărare pe stâncă, de alpinism, de schi de tură și de drumeție alpină.
Știam de proiectul Via Transilvanica de când a fost expus în mediul online și de atunci mi-am dorit să parcurg traseul, dar încă nu stabilisem o perioadă anume. În primăvara acestui an mi-a venit ideea să pornesc la drum alături de soția mea, astfel proiectul s-a conturat rapid și pregătirea a constat mai degrabă în alegerea echipamentului optim pentru parcurgerea unei părți din traseu.
De asemenea, știam că fizic parcurgerea traseului nu ne poate pune mari dificultăți, în schimb din experiență cunoșteam faptul că o planificare atentă și un echipament ales cu grijă reprezintă rețeta bună pentru ducerea la bun sfârșit a unei experiențe de acest fel.
Cu toții avem noroc că pentru partea de planificare atentă s-a ocupat Asociația Tășuleasa Social, iar ghidul online editat de ei este de mare folos drumețului. Aici găsești absolut tot ce este necesar pentru parcurgerea traseului, iar aplicația online dezvoltată pentru orientare în teren funcționează cu o precizie extrem de bună. Partea de echipament am rezolvat-o rapid cu ajutorul partenerului de drum de la Annapurna Brașov. Magazin online și fizic cu echipament montan. Astfel, de aici ne-am echipat cu încălțăminte ușoară și comodă Asolo, șosete tehnice Bridgedale, îmbrăcăminte Mountain Equipament, saci de dormit ultra light Mountain Equipament și Nahanny etc.
Pe lângă o condiție fizică decentă, echipamentul ultra light este esențial la drum lung. Noi am avut o încărcătură de aproximativ 10-12 kilograme, dar asta pentru că am luat cu noi și un cort, plus echipament de camping, practic cu 10 kilograme eram autonomi și ne puteam forma o tabără oriunde. Nu a fost cazul și nu recomandăm să mergeți pe varianta aceasta cu cort, dar credem că ar fi util ca în rucsac să ai un sac de dormit ultra light, astfel cu o mică îndemânare și asumare poți să improvizezi un adăpost rapid pe traseu.
Deci cu un bagaj mai ușor, 7-8 kilograme poți să călătorești pe Via Transilvanica fără probleme. Într-adevăr pe vreme nefavorabilă dificultatea traseului crește, iar echipamentul trebuie adaptat, dar cu o pelerină bună de ploaie poți rezolva multe probleme. Asta dacă ai cu tine și o pereche bună de bocanci cu membrană impermeabilă și parazăpezi care sunt super utile în zonele cu vegetație mare.
Noi am prins caniculă, așa că ne-am descurcat cu un tricou ultra dry sau merinito, pantaloni scurți, cremă de soare, ochelari de soare și o șapcă buff cu protecție UV, iar hainele au fost spălate și uscate în fiecare după amiază. Pe asemenea vreme pasul a fost mai rapid, iar trezirile au fost dimineața cât mai devreme, astfel că la prânz deja ajungeam în următoarea localitate și sub razele puternice ale soarelui ne căutam cazarea indicată în ghid unde urma să primim tot ce aveam nevoie – mâncare și un pat bun.
Ziua 1- Putina-Sucevița
Prima zi a fost oarecum un set-up stabilit de acasă în concordanță cu experiența noastră de călătorie montană.
Am parcurs traseul Putna-Sucevița lejer fără dificultate, un drum întins din localitatea Putna ne-a trecut peste un deal cu o diferență mică de nivel și ne-a scos aproape de Moldovița. Ne-am acomodat cu specificul zonei și am luat contact cu Via Transilvanica. Deși este un traseu ușor ne-a dus într-un prag al reset-ului și am conștientizat ce înseamnă acest drum. Trăiam deja experiența traseului și ne conformam specificului. Făceam partea din acest joc la care participam cu mintea noastră, cu fizicul nostru și cu rucsacul pe care îl aveam în spate.
Am înțeles că deși traseul este deschis pentru oricine, nu oricine își asumă să participe la această poveste. Căldura mare care ne-a însoțit pe drum, rucsacul care la început avea 15 kilograme și agitația de pe drumul național care trece prin fața mânăstirii Sucevița ne-au îndrumat către cazarea recomandată în ghid, până la care a mai trebuit să mergem 2 kilometri. Din prima zi am înțeles că trebuie să mai renunțăm la greutate și la Hanul Mărioara, ajutați de poștașul pe bicicletă am renunțat la niște grame pentru a scădea câteva kilograme esențiale din rucsac. Am renunțat la hamac, la lenjeriile pentru sacul de dormit, la gecile din puf, la parazăpezi, la 2 recipiente pentru apă și la două softshelluri. A fost ziua în care nu am întâlnit pe nimeni pe traseu, ziua în care am stat doar cu noi și am fost atenți doar la nevoile noastre. Eram în filmul Via Transilvanica, dar încă nu trăiam esența drumului pe care aveam să o descoperim în zilele care urmau să vină.
Ziua 2- Sucevița-Vatra Moldoviței
A doua zi a fost o luptă continuă pe care am dus-o cu noi. A fost o continuarea a luptei pe care o ducem de fiecare dată când vizităm frumoasa Românie, care după noi este cel mai frumos loc din lume și în fiecare zi ne simțim onorați că această țară minunată ne oferă tot ce avem nevoie pentru a ne duce la bun sfârșit misiunea noastră pe pământ. Dar, de multe ori, constatăm că sunt oameni care nu apreciază cu adevărat ce ne oferă această minunată țară, oameni care defrișează industrial, care nu îmbunătățesc traiul de zi cu zi în zonele rurale și de multe ori nici în zonele urbane, ba mai mult distrug ce e frumos prin nepăsare.
Ziua 2 ne-a introdus complet în acest film, 99% din gândurile noastre se rezumau doar la acest drum și la nevoile de bază ale omului. Pentru noi aceste sentimente sunt definitorii și iubim să ne reîntoarcem ori de câte ori avem ocazia la valorile de bază ale umanității -simplitate, bunătate, bucurie, apreciere, contemplare cu natura, meditație-. Traseul a fost destul de greu, am luat mai multe pauze și am constatat urcând prin noroaie cât casa că în ziua precedentă am luat o decizie bună trimițând acasă o mică parte din echipament.
A fost ziua în care am înțeles de ce acest drum, pe alocuri dificil se numește Drumul care unește. Noi, ca și soți eram deja uniți prin voia noastră și prin voia lui Dumnezeu, dar pe traseu am întâlnit-o pe Ami care urca lejer cu un echipament complet de campat și cu care la început am schimbat câteva vorbe, urmând ca pe parcursul traseului să ne reîntâlnim la momentele de pauză și ne bucurăm de schimbul de experiență. Expresia pe care am conceput-o eu „Nu mai este mult” a rămas celebră pentru că eram la jumătatea traseului când am scos această perlă și toți am crezut ca nu mai e mult, dar traseul ne-a demonstrat cu totul altceva.
Ulterior am aflat că ziua 2 este cea mai grea, toată lumea muncește din plin în această zi care îi toacă pe fiecare pas cu pas. Într-adevăr sunt aproximativ 1200m diferență de nivel pozitivă cu o urcarea abruptă la început și una la final, după care urmează o coborârea abruptă care îți pune la încercare degetele de la picioare. Trebuie să te încarci cu răbdare de la început și să aștepți finalul, nu cred că este o problemă dacă te mai enervezi, dacă mai înjuri sau iei pauze mai dese, dar pe final îți revii și apreciezi că ai făcut asta.
Totuși, chiar dacă faci parte din acest film încă nu conștientizezi ce muncă a fost depusă pentru realizarea traseului și ce faini sunt oamenii de la Tășuleasa. Pentru asta trebuie să mai aștepți, dar merită din plin să faci asta.
Sucevița-Vatra Moldoviței urma să se termine la Pensiunea Crizantema unde am apreciat din plin primirea și servirea. Într-adevăr, nu aveam nevoie decât de un pat bun, de un duș și de mâncare, iar aici am primit în plus și vorbe bune care ne-au încărcat cu energie pozitivă.
Ziua 3-Vatra Moldoviței-Sadova
Ziua 3 a venit cu un drum lung. Am parcurs aproximativ 25 kilometri până la cazarea de la Muncel pe o căldură care ne-a scos din pepeni, dar deja eram oarecum obișnuiți cu specificul cursei, astfel că trebuia să rămânem calmi și răbdători.
Am pornit pe traseu dis de dimineață, am avut spor și echipa a crescut. Pe lângă Ami, pe drum au mai apărut doi drumeți din Constanța care s-au dovedit a fi foarte curajoși pe parcursul călătoriei. Am urcat cu toții pe pajiștile din satul Spărturi după care ne-am despărțit, fiecare mergând cu propriile gânduri în ritmul lui. În această zi am luat contact cu oameni care trăiesc izolat ocupându-se de crescutul vitelor și strânsul fânului și ne-au recompensat cu apă rece din izvoare locale, cu brânză proaspătă de vaci și cu povești frumoase.
Urcările au fost mai domoale, iar noi deja eram într-o formă mai bună înaintând cu spor spre lacul Iezer, unde am făcut un popas mai lung. Deja ne aflam în civilizație, aici urcă autoturismele și vin turiști de peste tot. La poalele lacului se află o crâșmă unde poți să bei o bere și să servești un mic, dar și să bei un cappuccino la plic. Ceva să placă la toată lumea. Totuși am reușit să facem câteva fotografii în care am evitat gunoaiele și totodată am surprins frumusețea aparte a lacului.
Cazarea unde am poposit nu era trecută în ghid, dar a fost foarte faină, la fel cum a fost și mâncarea, iar noi deja ne-am obișnuit cu mâncarea bună din această zonă, dar scumpă. Cumva cei de aici vor să echivaleze prețul la cazare cu prețul la mâncare. Vouă cum vi se pare prețul pe cazare 120 lei și prețul pe cină 80 de lei? În ziua următoare am aflat că doi drumeți care au stat în Sadova două zile pentru încărcarea bateriilor au lăsat la o cazare 800 lei. Ghidul ne avertizează- găsiți cazări pentru toate buzunarele.
Singurul dezavantaj la această zonă, în speță Sadova, este că unitățile de cazare sunt așezate destul de departe de pornirea în traseu, pensiunea în care am stat noi fiind situată la 2 kilometri. Totuși, ne-am bucurat că la doi pași se afla un magazin local de unde ne-am făcut proviziile pentru a doua zi și am băut bere locală, care intră bine după 25 de kilometri de Via Transilvanica.
Ziua 4- Vatra Moldoviței-Pasul Mestecăniș
Ziua 4 a fost cea mai frumoasă, a fost apogeul traseului. Ca în toate zilele peisajele au fost amețitoare, aproape că nu iți venea să te ridici și să pleci. Prima urcarea a fost de vis, prin zone puțin umblate cu priveliști fascinante către munții Rarău, cu stâne care se integrează de minune în peisajul rece de dimineață.
La jumătatea traseului se află localitatea Fundul Moldoviței unde am mâncat, ne-am refăcut proviziile și am mai cunoscut 2 drumeți din Prahova care aveau bagaje imense, dar erau înarmați cu voie bună, povești fantastice și determinare cum rar am văzut. Drumul ne-a despărțit, dar echipa de la Tinyc ne-a reunit. Astfel, cu vreo 8 kilometri înainte de Pasul Mestecăniș într-o curte uitată de vreme la amiază ne-am regrupat cu toții și la o cafea și un pahar de limonadă ne-am spus rând pe rând fiecare povestea.
Am poposit 2 ore fără să ne dăm seama, cuprinși de poveștile domnului Nicu și vrăjiți de frumusețea locului creat de Alex și Magda. Cine a trecut pe acolo știe despre ce povestesc.
Până la Pasul Mestecăniș a mai fost un pic. Aici am profitat de identificarea unui loc bun și am pus cortul, după care ne-am întâlnit cu toată gașca pentru a servi masa la Restaurantul Mestecăniș. Povestea continua și noi făceam parte din ea. Simțeam efectul Drumului care unește. Oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu se dovedeau a fi marele câștig din această experiență unică.
Ziua 5- Pasul Mestecăniș-Vatra Dornei
Ziua 5 a debutat la ora 5 pentru că de această dată trebuia să strângem și tabăra. Dimineața a fost foarte frumoasă, ceața se ridica și crea un tărâm de basm prin care pășeau gândurile noastre. Vacile și caii care serveau micul dejun în grădini imense ne-au răpit clipe bune pentru realizarea unor fotografii optime pe care urma să le încărcăm pe Instagram.
Pe traseu ne-am bucurat pentru un timp scurt de prezența familiei din Prahova, Nicu și Mimi, dar în rest traseul nu a excelat, mare parte din drumul forestier era în șantier deoarece în zona se trage apa. Ne-am mulțumit cu ce aveam și am înaintat rapid spre Vatra Dornei unde ne-am lovit de civilizație. Aici ne-am făcut rutina obișnuită, cazare, duș, aprovizionare pentru ziua următoare și servitul mesei atât de așteptate încă de pe traseu.
Fiind o zonă mai accesibilă în acest punct majoritatea drumeților se retrag, astfel de aici am continuat doar noi și cu Ami care plănuia un drum mai lung, până la Sovata. Pe traseu se mai aflau și două fete din Bucovina care parcurgeau un traseu mai scurt, dar care se bucurau de tot ce le înconjura.
Vatra Dornei are multe de spus, dar în această stațiune mai sunt și foarte multe de făcut. Încă așteptăm ca polii de atracție din România să se ridice și să adopte o politică de progres constantă.
Ziua 6- Vatra Dornei-Poiana Negri
Forma fizică bună, dar și rutina cu care ne obișnuisem de 5 zile, ne-a ufăcut să urcăm rapid dis de dimineață, în cea de-a 6 zi, pe lângă telescaunul din Vatra Dornei și la răsăritul soarelui deja eram sus și admiram razele care interferau cu marea de nori din vale. Suntem obișnuiți cu astfel de peisaje, dar ne plac de fiecare dată.
Ne-a părut rău că o parte din drumeți s-au retras, dar drumeția din această zi chiar a fost faină. Ba chiar în Dorna Candrenilor am savurat la barul local și o bere cu ghimbir. Venind dintr-un oraș ca Brașov suntem atrași și de avantajele oferite de mediul citadin și de modul cum sunt așezate lucrurile în Brașov. Cel mai mult am tânjit în această drumeție după o cafea bună, cafea pe care totuși am primit-o, dar nu în această zi. Totuși ne-a plăcut contactul cu magazinele locale și am căutat produsele optime pentru călătoria noastră.
Drumul în soare către Poiana Negri ne-a obosit destul de tare, dar de data aceasta am scurtat kilometri prin pădure și ne-am trezit fix la cazare. Cum zilele trecute am umblat mulți kilometri pentru cazare, de data aceasta ne-am bucurat din plin de căsuțele răcoroase de la Poiana și de masa copioasă care a fost mult mai ieftină decât până acum.
Ne-am relaxat restul zilei în complexul Poiana care este foarte frumos aranjat și creează un cadru foarte primitor pentru turiști. Cu puțin noroc prindeam și un loc în ciubăr dar poate data viitoare se aliniază astrele.
Ziua 7- Poiana Negri-Lunca Ilvei
Fiind foarte cald ne-am obișnuit cu plecările matinale și cu mersul rapid. Același șablon a fost aplicat și pentru ziua 7. Drumul către Lunca Ilvei a fost lung – poate și din cauză că nu mai aveam răbdare să ajungem în Pasul Tihuța. În această zi nu ne-am întâlnit cu drumeți, Ami s-a organizat altfel și urma să ne întâlnim cu ea doar la Tășuleasa Social.
Traseul ne-a luat prin surprindere, am crezut că Poiana Ștampei este o poieniță cu câteva așezări, dar este o întinsă câmpie cu foarte multe case și tranzitată de un drum național. Am încercat să tranzităm rapid pentru a rămâne cu un vibe de izolare. Traseul a fost de partea noastră și după câțiva kilometri traseul a intrat în pădure și ne-a dus către niște sate izolate de lume. Din Grădinița a urmat o coborâre frumoasă pe lângă calea ferată veche construită din perioada dominației austro-ungare și după câteva ore am ajuns în Lunca Ilvei. La Avram am decis să punem cortul și să ne bucurăm de ziua rămasă la dispoziție. Nu am avut energie să vizităm comuna așa că ne-am rezumat doar la foișorul din spatele casei, de apa rece, de berea Ciucaș și de mâncarea bună pregătită în cinstea noastră.
Ziua 8- Lunca Ilvei
Se apropia Km 0 și aveam emoții, astfel în ziua 8 la ora 4 ne-am trezit să strângem tabăra și la ora 5 urcam deja spre Poiana lui Gălan. A fost o zi foarte frumoasă, deși urcarea a fost greuță ne-am bucurat de fiecare pas, iar după ce am atins altitudinea maximă priveliștea 360 grade ne-a determinat să ne oprim de mai multe ori pentru a scoate GoPro-ul sau telefonul să surprindem cele mai bune cadre. Ghidul ne avertizase că o sa fie un traseu foarte spectaculos, dar aflați acolo chiar trăiam un vis care a continuat și la stâna lui Gălan unde am mâncat pe săturate, slănină, brânză, roșii, ceapă, castraveți, plăcinte cu smântână și dulceață de căpșune și am savurat o cafea gata luată de pe foc, apă de izvor, pălincă, afinată și probabil am omis ceva.
La Gălan am prins-o din urmă pe Ami și de aici am continuat împreună cu ea spre Tășuleasa. Nu a mai fost mult, dar ne-am luat la povești și timpul a trecut foarte repede. La ora 13 deja pășeam printre sculpturile de la Tășuleasa și luam pulsul campusului.
În ultima parte a drumului am fost așa de entuziasmați încât după ce am ajuns în campus nu am mai simțit oboseală, locul ne-a fascinat și am fost luați de val. Energia oamenilor din jur ne-am integrat perfect în peisaj, iar voluntarii Tășu au fost foarte drăguți și ne-au cazat rapid. După un duș de revigorare am vizitat la pas lejer toate locurile din campus contemplând peisajul din locul care nu demult era o simplă curte în care pășteau animale și locuiau oameni de munte.
Fiindcă am ajuns devreme am mâncat pe săturate la prânz mâncare gătită special pentru voluntari, dar și pentru drumeți, apoi cu o bere rece ne-am retras în locuri ferite de soare pentru a continua contemplarea.
La Tășu se gătește foarte bine și totul este foarte bine organizat. Este imposibil să nu te integrezi într-un astfel de loc cu peisaje amețitoare și cu oameni foarte primitori. O mare parte din toată activitatea este gestionată de voluntari de toate vârstele care împărtășesc din energia lor grupurilor de drumeți care le calcă pragul.
Pe seară, după ce am ajutat și noi la mici treburi prin campus, l-am cunoscut pe Ștefan- voluntar cu multă experiență, care ne-a povestit mai multe detalii despre proiectul Via Transilvanica. Un proiect de care nu ai cum să nu te atașezi și cu care nu ai cum să nu empatizezi. În spatele proiectului este foarte multă muncă depusă și chiar dacă nu pare, cea mai grea muncă este cea pe care asociația o duce cu unele autorități locale, instituții care nu sunt capabile să înțeleagă importanța unui astfel de proiect și faptul că este un privilegiu că acest drum să treacă prin ograda lor. Totuși, am văzut la Tășu niște oameni disciplinați, echilibrați și cu experiență care cu siguranță vor duce proiectul la bun sfârșit și vor continua să facă treaba pe care o fac atât de bine.
Experiența noastră pe Via Transilvanica s-a terminat la Tășuleasa Social, dar drumul va continua în sufletul nostru și vom reveni cu drag pe el.
Pentru noi au fost 8 zile de drumeție continuă, fără pauză, într-un regim rapid. Nu am avut nici un eveniment neplăcut și am profitat de vremea frumoasă pentru a cunoaște o zonă mai puțin umblată de noi, dar și pentru a trăi experiența drumului. Am cunoscut oameni extraordinari, am admirat peisaje superbe, am mâncat mâncare locală, am bătut la pas poteci marcate și nemarcate, am băut apă de la izvoare naturale, ne-am bucurat de pășitul prin iarbă și de mersul prin noroi.
Ne-am organizat bine, dar ca de fiecare dată mai avem de învățat și de pus la punct aspecte privind organizarea unei astfel de experiențe. Chiar dacă aparent latura fizică este cea solicitată din plin zi de zi, de fapt în spate latura psihică este cea pusă constant la încercare și este cea care va trăi permanent experiența drumului. Așa că indiferent de condiția fizică, de echipament sau de antrenament merită să pornești pe acest drum, iar mintea îți va mulțumi.
Câteva sfaturi utile:
- Nu recomandăm să vă luați încă cort cu voi. Traseele sunt lungi, iar momentan nu sunt organizate camping-uri la nivelul localităților unde vă veți opri. Așa că o cazare și o masă caldă este tot ce îți dorești să ai la finalul unei zile ploioase sau călduroase.
- Totuși, pentru a respecta principiul de siguranță recomandăm un sac de dormit ultra-light și saltea pentru orice eventualitate.
- Cumpără-ți un rucsac bun care se așază bine pe spate și nu îl încărca cu de toate. Dacă ai deja peste 8 kilograme după zecile de kilometri rucsacul va atârna și mai greu.
- Ai mare grijă la încălțămintea și la șosetele folosite. Bătăturile îți pot strica drumeția încă din prima zi (soția mea și-a învățat bine această lecție)
- Nu iți lua prea multe haine cu tine, limitează-te la un strict necesar. În esență este o expediție în stil alpin, nu eeste nevoie să defilezi în alte haine în fiecare zi sau să miroși ca într-o zi obișnuită de lucru.
- Mergi în ritmul tău, fă pauze când ai nevoie și bucură-te de ce te înconjoară. Nu uita acest traseul este un maraton nu un sprint.
- Aprovizioneză-te cu apă ori de câte ori ai ocazia. Nu poți ști niciodată de unde vei realimenta data viitoare.
Dacă vrei să vezi mai multe poze din tura noastră accesează albumul foto Via Transilvanica.
Persoanele interesate să participe la activitățile organizate în cadrul proiectului #ropeLife sunt rugate să ne contacteze direct.
Mai jos puteți urmări arhiva video:
Lasă un răspuns