ghid montan Dan Colniceanu

Schi pe Valea Costilei

În firnul de primăvară, am coborât Valea Coștilei (cotație schi-alpinism AD+, E2, S5, 750m) în condiții excelente pentru schi până la Refugiul Coștilei.

Inclinația de 50 de grade, văzută de sus, îți poate crește pulsul, însă, pe măsură ce te angajezi în Hornul Mare și intri în firn, corpul își revine, chiar dacă concentrarea rămâne constantă.

Singurul obstacol major întâlnit a fost o săritoare în partea superioară, pe care a trebuit să o descățăram. În rest, s-au putut face viraje pe întreg parcursul văii, așa cum am menționat, în condiții excelente.

Valea Coștilei oferă, de sus până jos, un culoar abrupt, care poate fi schiat primăvara, atunci când riscul declanșării avalanșelor începe să scadă. Totuși, nivelul de angajament trebuie să fie foarte mare, având în vedere că o eventuală cădere poate duce la accidentări grave ale schiorului.

În concluzie, coborârea pe schiuri a Văii Coștilei necesită o bună condiție fizică și tehnică. Tura este recomandată doar celor cu experiență riguroasă în controlul schiurilor în zăpadă naturală.

Această postare are rolul de a promova activitatea de schi off-piste pe văile din Bucegi, dar nu încurajează persoanele care nu stăpânesc noțiunile teoretice și practice de abordare a văilor de abrupt (a se citi și a se înțelege cotația traseelor de schi-alpinism) să se expună pe astfel de pasaje.

Pentru mai multe poze accesează albumul Schi pe Valea Costilei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *